Legalizare notarială


Dintre procedurile notariale comune, amintim: legalizarea copiilor de pe înscrisuri, legalizarea traducerilor și semnăturilor, dare de dată certă înscrisurilor, eliberare duplicate etc.

Legalizarea copiilor după înscrisuri

Notarul public eliberează copii legalizate numai de pe înscrisurile originale prezentate de părţi, astfel cum au fost emise în starea lor iniţială, după confruntarea copiei cu originalul. (2) În cazul legalizării copiei de pe acte de identitate sau titluri de călătorie, în încheierea de legalizare se va menţiona scopul în care urmează a fi folosită copia.

Copiile certificate/legalizate eliberate din arhivele notariale sunt valabile 6 luni.

Copii legalizate din arhiva biroului notarial de pe actele emise de notarul public se eliberează numai părţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi celor care justifică un drept sau un interes legitim.

În vederea legalizării copiei unui înscris original întocmit într-o altă limbă decât cea română, acel înscris va fi tradus în limba română de un traducător şi interpret autorizat.

Legalizare semnăturilor și a sigiliilor

Notarul public poate legaliza semnătura părţilor numai pe înscrisurile pentru care legea nu cere formă autentică ca o condiţie de valabilitate a actului, cu respectarea dispoziţiilor din prezenta lege.

Pentru legalizarea semnăturii, părţile vor prezenta exemplarele înscrisului nesemnate. Notarul public va identifica părţile, se va convinge că acestea cunosc conţinutul înscrisului, după care le va cere să subscrie în faţa sa toate exemplarele înscrisului.

La cererea părţii, notarul public poate legaliza specimenul de semnătură al persoanei care se va prezenta personal la sediul biroului notarial şi care va semna în faţa notarului public. Un exemplu întâlnit în mod uzual în activitatea notarială este întocmirea unui speciemen de semnatura în vederea dobândirii calității de administrator într-o societate.

Dare de dată certă înscrisurilor

Darea de dată certă înscrisurilor este o procedură notarială care constă în atașarea unei încheieri de dată certă unui înscris. Înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte.

Conținutul încheierii de dată certă va cuprinde data (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii, şi ora, starea în care se află înscrisul și particularitățile acestuia (de exemplu, “fără ștersături sau adăugiri”) și denumirea înscrisului aşa cum apare în acesta sau, în lipsă, o denumire corespunzătoare raportului juridic constatat de acel înscris.

Sumarul altor proceduri notariale

  • Certificarea unor fapte;

  • Actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin și al cecurilor;

  • Activități fiduciare, în condițiile legii;

  • Înregistrarea și păstrarea, în condițiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;

  • Numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special;

  • Eliberarea de duplicate de pe actele întocmite;

  • Primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor și a documentelor prezentate de părți, precum și a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spațiului și utilităților de care dispune biroul notarial;

  • Certificarea etapelor procedurale ale licitațiilor și/sau ale rezultatelor acestora.

Se încarcă